DIGITAL IMAGING SQUARE

Sustenabilitatea
în industria tipografică

Raportul Brundtland din 1987 al Comisiei mondiale pentru mediu și dezvoltare, intitulat „Viitorul nostru comun”, definește evoluția durabilă ca fiind „dezvoltarea care satisface nevoile prezentului, fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi”. Acest lucru presupune că resursele sunt finite și, prin urmare, ele trebuie folosite în mod conservator și atent pentru a ne asigura că sunt suficiente pentru generațiile viitoare, fără a scădea calitatea vieții actuale. O societate durabilă trebuie să fie responsabilă social și să se concentreze asupra protecției mediului și echilibrului dinamic în sistemele umane și naturale.

Sustenabilitatea a devenit astfel viabilă din punct de vedere economic, iar investițiile în acest domeniu măresc eficiența resurselor în procesul de fabricare al produselor și pe toată durata utilizării acestora, crescând valoarea brandului în rândul consumatorilor și investitorilor. Industria tipografică a parcurs deja multe etape în acest sens și, prin urmare, își aduce contribuția la transformarea sustenabilă a societății.

Procesele de printare au suferit schimbări majore în ultimii ani, iar companiile se confruntă acum cu o serie de noi provocări din partea clienților mereu pretențioși. Una dintre tendințele cheie care au apărut în ultima vreme este cererea de printare sustenabilă, unde există mulți consumatori care doresc să contribuie la protejarea mediului înconjurător.

Cele mai bune practici și tendințe de viitor

Folosind diverse exemple de bune practici de la un număr mare de companii lider, sustenabilitatea este punctul comun la care acestea se străduiesc să își aducă aportul. Care sunt oportunitățile de dezvoltare pe care le rezervă viitorul? Digitalizarea și optimizarea proceselor de lucru crează valoare și reprezintă pârghii cheie pentru creșterea eficienței energetice și reducerea deșeurilor. Industria investește masiv pentru a acționa ca un “facilitator” și a susține afacerile din domeniu să depășească aceste provocări și să profite de noul potențial din piață.

Konica Minolta, organizație de nivel mondial, cu peste 39.000 de angajați, dintre care 9.000 doar în Europa, își asumă în mod serios responsabilitățile sociale, de mediu și guvernare (ESG). Prin strategia aplicată, compania își propune să implementeze măsuri durabile și să lucreze, împreună cu partenerii și clienții săi, pentru un viitor mai responsabil și o societate mai echitabilă. Compania servește în mod conștient planul comun al Națiunilor Unite, denumit Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) și consideră Acțiunea Climatică drept cel mai urgent domeniu de acțiune.

Strategii de sustenabilitate în producție

2024 se anunță a fi un an în care accentul se va pune tot mai mult pe ESG. O parte dintre companii vor avea obligativitatea de raportare, băncile deja își recalibrează activitatea conform criteriilor ESG, iar investitorii sunt tot mai interesați de impactul asupra mediului și aspectelor sociale. 

Din acest motiv, Konica Minolta și-a asumat să atingă două obiective esențiale legate de mediu până în 2050, pentru a minimiza astfel impactul propriu asupra mediului:

  1. NetZero emisii în Scopurile 1, 2 și 3
  2. Fabricarea produselor proprii din materiale cu procent ridicat de resurse recirculate (peste 90% – materiale reciclate și biomateriale)

Compania vine în sprijinul clienților și partenerilor săi din industria tipografică și le oferă măsuri concepute pentru a reduce cât mai mult impactul asupra mediului, de a economisi energie și de a reduce consumul resurselor materiale.

Astfel, Konica Minolta se angajează, în mod responsabil, să înlocuiască combustibilii fosili cu energie regenerabilă, deoarece arderea combustibilului pentru a genera electricitate produce cantități semnificative de gaze cu efect de seră. Încă din 2022, toate dispozitivele de printare pentru piața europeană sunt produse în fabrici care utilizează energie regenerabilă.

Toate sistemele de tipar digital de la Konica Minolta sunt fabricate în uzine certificate din punct de Vedere al calității (ISO 9001), al managementului de mediu (ISO 14001) și dețin un sistem de management al sănătății și securității în muncă (ISO 45001).

Realizarea produselor mai mici și mai ușoare contribuie la reducerea utilizării de materii prime, a impactului asupra mediului înconjurător în timpul producției și la reducerea emisiilor de gaz cu efect de seră din timpul transportului. Compania lucrează, în continuare, la eficientizarea producției dispozitivelor sale prin reducerea dimensiunii și greutății acestora, sporindu-le, în același timp, performanța. În plus, Konica Minolta utilizează plastic reciclat pentru carcasele dispozitivelor sale, precum și a flacoanelor de toner.

Reciclarea materialelor pentru o societate mai responsabilă

Konica Minolta a fost lider în industrie pentru utilizarea proactivă a materialelor plastice reciclate încă din 2012, odată cu dezvoltarea primelor MFP-uri realizate în proporție de 25% din deșeuri plastice. Astfel, compania utilizează plastic reciclat atât pentru fabricarea carcaselor echipamentelor, cât și pentru cea a flacoanelor de toner. EPEAT (instrument electronic de evaluare a mediului) confirmă că dispozitivele Konica Minolta dețin următoarele proporții de plastic reciclat:

  • Echipamentele de birou – până la 44%
  • Sistemele de tipar digital professional – până la 15%

Pentru ca hârtia să poată fi reciclată, este vital ca tonerul sau cerneala să poată fi îndepărtat cu ușurință de pe suprafața acesteia. Din acest motiv, tonerele Simitri® (de exemplu Simitri®HD și Simitri®V) pentru sistemele de tipar digital professional au fost special concepute să ofere un nivel foarte înalt de curățare de pe coală. Capacitatea de curățare a tonerului sau cernelurilor de pe coală a fost confirmată de asociația germane INGEDE e.V. (International Association of Deinking Industry), care operează în toată Europa. AccurioJet KM1-e a fost primul sistem de tipar digital cu cerneală UV care a trecut testul INGEDE.

Totodată, sistemele de tipar digital profesional de la Konica Minolta sunt certificate FOGRA VPS. Această certificare oficială confirmă faptul că echipamentele de producție vor oferi cele mai înalte niveluri de calitate și fiabilitate în aspectele cheie ale procesului de tipar. Printarea constantă, de înaltă calitate, oferă garanții că lucrările tipărite nu mai trebuie refăcute, ceea ce confirmă eficiența dispozitivelor din punct de Vedere energetic și economisire a resurselor.

Konica Minolta România se aliniază regulilor interne ale corporației și le aplică la nivel local, conform reglementărilor naționale.

Pentru a afla mai multe informații despre practicile de sustenabilitate ale Konica Minolta,
descărcați broșurile disponibile:

 

Konica Minolta Eco Guide

 

Economisirea resurselor și a energiei în Industria de Tipar

Articole recente
Transformarea digitală ia avânt, iar tiparul digital își menține creșterea

Transformarea digitală ia avânt, iar tiparul digital își menține creșterea

acum 9 luni

Un subiect care va fi amplu dezbătut în 2024 este cel al potențialelor consecințe ale regulamentului Uniunii Europene privind produsele fără defrișare. Acest subiect face parte dintr-un plan mai vast de acțiuni pentru combaterea defrișării și a degradării pădurilor, prezentat pentru prima data în Comunicarea Comisiei din 2019, privind intensificarea acțiunii UE pentru protejarea și restaurarea pădurilor lumii.

Citeste mai mult »
Open your mind and....​

Open your mind and....​

acum 1 an

Vă așteptăm la Creative PRINT & PACK, eveniment ce va avea loc între 4 și 6 octombrie 2023, în București,
la Digital Imaging Square Konica Minolta România, unde veți avea ocazia să aflați mai multe despre aplicațiile
pe care le puteți realiza pe echipamentele și sistemele de producție digitală și industrială de la Konica Minolta,
pe diferite suporturi de printare oferite de Antalis – partener al evenimentului.

Citeste mai mult »