
Piața mondială de packaging este dominată de resurse din ce în ce mai diversificate de producţie, iar impactul vizual și tactil al produselor tipărite, al ambalajelor și al etichetelor atrage deopotrivă atenţia consumatorilor și a producătorilor.
Industria de packaging a înregistrat, în ultimii ani, o evoluţie fabuloasă și este, în continuare, pe un trend ascendent. Segmentul de tipar digital dedicat ambalajelor și etichetelor a luat un mare avânt și reprezintă o zonă în continuă dezvoltare, în întreaga lume, iar piaţa din România urmează tendinţele mondiale și oferă multiple oportunităţi de dezvoltare.